(1) Familiile și persoanele singure cu venituri reduse, pentru care s-a stabilit dreptul la venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, și care locuiesc în apartamente situate în condominii racordate la sistemele de încălzire centralizată scoase din funcțiune în conformitate cu art. 3 , vor fi sprijinite de către autoritățile administrației publice locale pentru a-și instala sisteme de încălzire alternative.

(2) Începând cu anul 2005, pentru sprijinirea potrivit alin. (1) a familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse, se vor utiliza și sume prevăzute în bugetul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei pentru acordarea ajutoarelor de încălzire și disponibilizate ca urmare a sistării furnizării energiei termice în sistem centralizat.

(3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Finanțelor Publice vor elabora norme metodologice de aplicare a dispozițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) , care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.