(1) Elevii școlarizați în unități de învățământ de stat înființate în procesul de organizare a rețelei școlare prevăzute de art. 61 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, fără parcurgerea etapelor acreditării prevăzute de art. 29 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, la inițiativa autorităților publice locale, au dreptul la recunoașterea și continuarea studiilor în unități de învățământ preuniversitar acreditate.

(2) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat, înființate la inițiativa autorităților publice locale, în procesul de organizare a rețelei școlare prevăzute de art. 61 din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, fără parcurgerea etapelor acreditării prevăzute de art. 29 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, au obligația de a declanșa și de a se supune procesului de evaluare externă periodică, în vederea asigurării calității educației, în termen de cel mult 1 an, calculat de la data de 31 august 2018.

(3) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) , unitățile de învățământ preuniversitar de stat școlarizează în lichidare, fără dreptul de a organiza proces de admitere și/sau înscriere de noi preșcolari și/sau elevi.

(4) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, denumită în continuare ARACIP, realizează, cu prioritate, evaluarea externă periodică asupra unităților de învățământ preuniversitar înființate, în condițiile alin. (2) .

(5) Inspectoratele școlare județene și al municipiului București transmit ARACIP, până la data de 31 august 2018, lista și situația unităților de învățământ preuniversitar de stat, înființate în condițiile precizate de alin. (2) și care funcționează la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(6) ARACIP, în cadrul evaluării externe periodice, prevăzute la alin. (4) , constată, după caz:

a) îndeplinirea standardelor de acreditare, situație în care propune ministrului educației naționale emiterea ordinului privind constatarea acreditării și menținerea personalității juridice, în condițiile art. 31 lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

b) îndeplinirea standardelor de autorizare de funcționare provizorie, situație în care propune ministrului educației naționale emiterea ordinului privind constatarea autorizării de funcționare provizorie și menținerea personalității juridice, în condițiile art. 30 lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare;

c) neîndeplinirea standardelor de acreditare, situație în care propune ministrului educației naționale emiterea ordinului privind funcționarea unității de învățământ în lichidare, în condițiile art. 34 alin. (2¹) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare, până la finalizarea procesului de reorganizare sau desființare, după caz.

(7) Ministerul Educației Naționale comunică, în termen de 5 zile de la emitere, autorităților administrației publice locale ordinele prevăzute la alin. (6) .

(8) Unitățile de învățământ evaluate în condițiile alin. (6) intră de drept în rețeaua școlară, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare.

(9) ARACIP identifică în procesul de evaluare externă periodică, prevăzut la alin. (4) , dacă, în cadrul unităților de învățământ înființate în condițiile alin. (2) , există niveluri, filiere, profiluri cu specializări/calificări profesionale, programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu, care trebuie să se supună evaluării în vederea acreditării și solicită parcurgerea acestei etape, în condițiile legii.