(1) Prin derogare de la prevederile art. 169 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală , taxa pe valoarea adăugată solicitată la rambursare prin deconturile cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere, se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecției fiscale.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:
a) deconturilor cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare pentru care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, a fost începută inspecția fiscală în vederea soluționării acestora;
b) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de contribuabilii mari stabiliți potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.609/2016 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili și de contribuabilii mijlocii stabiliți potrivit Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.610/2016 privind organizarea activității de administrare a contribuabililor mijlocii, cu modificările ulterioare, care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale anticipate, în cazul în care:
(i) contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
(ii) organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
(iii) pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;
c) deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, depuse de alți contribuabili decât cei prevăzuți la lit. b) , care se soluționează după efectuarea inspecției fiscale anticipate, în cazul în care:
(i) contribuabilul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
(ii) organul fiscal central, pe baza informațiilor deținute, constată că există riscul unei rambursări necuvenite;
(iii) pentru contribuabilul respectiv a fost declanșată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvență, cu excepția celor pentru care s-a confirmat un plan de reorganizare, în condițiile legii speciale;
(iv) contribuabilul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;
(v) soldul sumei negative de TVA solicitat la rambursare provine din mai mult de 12 perioade de raportare lunare, respectiv 4 perioade de raportare trimestriale.
(3) Pentru sumele rambursate în conformitate cu prevederile prezentului articol, inspecția fiscală ulterioară se decide în baza unei analize de risc.