Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 29 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 312/2001 , se modifica și se completează după cum urmează: 1. După articolul 33 se introduce articolul 33¹ cu următorul cuprins: "Art. 33¹. - Sumele de bani reprezentând plati compensatorii se pot plati și într-o singura transa, dacă beneficiarul prezintă o propunere de afacere pentru înființarea, dezvoltarea sau asocierea în vederea dezvoltării unei societăți comerciale, desfășurarea unei activități comerciale pe cont propriu, înființarea unei asociații familiale, achiziționarea sau asocierea în vederea achiziționării de inventar agricol." 2. După articolul 37 se introduce articolul 37¹ cu următorul cuprins: "Art. 37¹. - Persoanele disponibilizate care au primit plățile compensatorii în condițiile prevăzute la art. 33¹ sunt obligate ca, în termen de 90 de zile de la data încasării sumelor, să facă dovada utilizării lor în scopul pentru care au fost solicitate; în caz contrar sunt obligate sa restituie comisionul perceput de Casa de Economii și Consemnațiuni, prevăzut la art. 37 alin. (4)." 3. Articolul 39 va avea următorul cuprins: "Art. 39. - (1) Dreptul beneficiarului la plata compensatorie încetează la data reincadrarii în unitatea din care a fost disponibilizat, iar în situația în care a primit plati compensatorii în condițiile art. 33¹, acestea se restituie în limita sumelor aferente perioadei ulterioare reincadrarii în munca.

(2) În cazul în care beneficiarul care primește plati compensatorii în condițiile art. 33 se angajează într-o alta unitate decât cea de la care a fost disponibilizat, acesta va primi la data angajării suma transelor cumulate cuvenite timpului rămas până la expirarea perioadei de acordare a plăților compensatorii."