Legea calului nr. 389/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2006, se modifică și se completează după cum urmează:c) herghelii de stat;

1. La articolul 4, litera c) va avea următorul cuprins:

2. La articolul 4, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:d) herghelii private, persoane juridice.

3. Abrogat.

4. Abrogat.

5. Abrogat.

6. La articolul 15, punctul 29 va avea următorul cuprins:repartizează cheltuielile de întreținere a cabalinelor, aprobate prin bugetul de stat, după efectuarea lucrărilor de calificare și clasare pentru cabalinele care constituie Herghelia Națională;

7. Abrogat.

8. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 34¹, cu următorul cuprins:Articolul 34¹ (1) Până la efectuarea lucrărilor de calificare și clasare organizate de Autoritatea Hipică Națională, cabalinele de rasă, proprietate publică a statului, constituite în turma de bază, aflate în patrimoniul genetic național și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, sunt incluse în categoria Herghelia Națională. (2) Prețurile pentru cabalinele trecute în categoria Herghelia Națională se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale. (3) Cheltuielile pentru trecerea cabalinelor în categoria Herghelia Națională și pentru întreținerea acestora se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. (4) Cheltuielile finanțate de la bugetul de stat pentru întreținerea cabalinelor din categoria Herghelia Națională reprezintă norme de cheltuieli și cuprind cheltuielile pentru producerea, menținerea și îmbunătățirea calității fondului genetic, respectiv salariile îngrijitorilor de bază și auxiliari și contribuțiile aferente acestora, datorate de angajator potrivit legii, cheltuielile pentru furaje, materiale și obiecte de inventar, serviciile prestate de terți și cheltuielile indirecte. (5) Normele de cheltuieli se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. (6) Normele de cheltuieli se reactualizează anual în funcție de rata inflației din anul precedent și se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice. (7) Cheltuielile pentru întreținerea cabalinelor din categoria Herghelia Națională, care rămân în proprietatea deținătorilor se decontează în condițiile respectării obligațiilor prevăzute în contractele încheiate în acest sens între Autoritatea Hipică Națională și deținători. (8) În sensul prezentei legi, prin deținători se înțelege persoanele fizice sau juridice, proprietari de cabaline de rasă, precum și persoanele juridice care au calitatea de crescător sau de administrator al cabalinelor de rasă din domeniul public al statului. (9) Cheltuielile pentru întreținerea cabalinelor prevăzute la alin. (1) și cuprinse în deconturile întocmite, începând cu luna ianuarie 2006, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva în conformitate cu Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 564/2006 privind aprobarea normelor de cheltuieli finanțate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru întreținerea cabalinelor din categoria Herghelia Națională, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 19 septembrie 2006, se finanțează de la bugetul de stat și se decontează direct Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, cu avizul Autorității Hipice Naționale, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

9. Abrogat.

10. Abrogat.

11. Abrogat.

12. Abrogat.

13. La anexa nr. 2, după articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14¹, cu următorul cuprins:Articolul 14¹ Autoritatea Hipică Națională utilizează pentru aparatul propriu 11 autoturisme pentru activități specifice, un microbuz și un autoturism de teren, consumul maxim de carburanți pentru un autovehicul fiind de 600 l/lună.