(1) Prestatorii au obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor următoarele informații:

a) numele sau denumirea prestatorului, forma de organizare, adresa unde este stabilit, precum și date care să permită contactarea rapidă și comunicarea directă cu acesta, după caz, prin mijloace electronice;

b) în cazul în care prestatorul este înmatriculat într-un registru, numele acelui registru și numărul de înregistrare al prestatorului sau mijloacele de identificare echivalente în acel registru;

c) în cazul în care activitatea este supusă unui regim de autorizare, datele autorității competente care a eliberat autorizația;

d) în cazul în care prestatorul exercită o activitate care este supusă TVA, numărul de identificare menționat la art. 153, 153¹ și 154 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

e) în cazul profesiilor reglementate, orice ordin profesional sau organism similar la care prestatorul este înscris, titlul profesional și statul membru în care a fost acordat acest titlu;

f) condițiile și clauzele generale de prestare a serviciului, dacă există, utilizate de către prestator;

g) clauze contractuale cu privire la legea aplicabilă contractului și/sau la instanța competentă dacă sunt folosite de către prestator;

h) existența unei garanții postvânzare care nu este impusă prin lege;

i) prețul serviciului, în cazul în care acesta este stabilit, în prealabil, de către prestator, pentru un anumit tip de serviciu;

j) principalele caracteristici ale serviciilor, în cazul în care acestea nu reies deja din context;

k) asigurarea de răspundere civilă profesională sau garanțiile profesionale, dacă există, și, în special, datele de contact ale asigurătorului sau ale garantului, precum și teritoriul pe care este valabilă.

(2) La alegerea prestatorului, informațiile menționate la alin. (1) :

a) sunt comunicate de către prestator din proprie inițiativă;

b) sunt ușor accesibile beneficiarului în locul prestării serviciului sau al încheierii contractului;

c) pot fi accesate cu ușurință de către beneficiar, prin mijloace electronice, la o adresă oferită de către prestator;

d) sunt cuprinse în orice documente de informare oferite beneficiarului de către prestator, documente care cuprind o descriere detaliată a serviciului prestat.

(3) La cererea beneficiarului, prestatorii oferă următoarele informații suplimentare:

a) prețul serviciului, în cazul în care acesta nu este stabilit, în prealabil, de către prestator, sau, dacă nu poate fi comunicat un preț exact, o metodă de calcul al prețului, astfel încât acesta să poată fi verificat de către beneficiar, sau un deviz suficient de detaliat;

b) în ceea ce privește profesiile reglementate, o referire la normele profesionale aplicabile în statul membru de stabilire și mijloacele prin care se poate obține accesul la acestea;

c) informații cu privire la activitățile conexe și la parteneriatele prestatorilor, agreate pentru desfășurarea acestor activități, care sunt legate de serviciul în cauză, precum și cu privire la măsurile luate pentru a se evita conflictele de interese. Aceste informații se includ în orice document informativ în care prestatorii oferă o descriere detaliată a serviciilor lor;

d) codurile de conduită la care a aderat prestatorul și adresele de internet la care aceste coduri pot fi consultate, specificând limba în care sunt disponibile;

e) în cazul în care unui prestator îi este aplicabil un cod de conduită sau este membru al unei asociații profesionale ori al unui organism profesional care instituie posibilitatea de a recurge la mecanisme de soluționare pe cale extrajudiciară a litigiilor, informează beneficiarii cu privire la posibilitatea utilizării acestora; prestatorul trebuie să indice modalitatea prin care beneficiarii pot obține informații detaliate cu privire la modalitățile extrajudiciare de soluționare a litigiilor.

(4) Prestatorul oferă informațiile menționate la alin. (1)-(3) în mod complet, corect, precis și în timp util înainte de încheierea contractului sau, în absența unui contract scris, înainte de prestarea serviciului.

(5) Intervalul de timp de la furnizarea informațiilor menționate la alin. (1)-(3) până la contractarea sau prestarea efectivă a serviciului nu poate fi mai scurt de 5 zile. Cu acordul scris al beneficiarului, termenul de 5 zile poate fi redus.

(6) Prezentul articol nu aduce atingere altor dispoziții legale prin care sunt reglementate cerințele de informare.