(1) Autoritățile competente solicită motivat, prin intermediul SIPI, intervenția coordonatorului delegat al SIPI pentru domeniul de activitate respectiv în vederea obținerii unui răspuns, în oricare dintre următoarele cazuri:

a) solicitările transmise prin intermediul SIPI nu au fost acceptate;

b) solicitările transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însă nu s-a primit un răspuns în termenul stabilit;

c) solicitările transmise prin intermediul SIPI au fost acceptate, însă răspunsul primit nu este considerat satisfăcător.

(2) În situația în care consideră justificată solicitarea de intervenție, coordonatorul delegat al SIPI, sesizat potrivit alin. (1) , transmite, prin intermediul SIPI, o cerere de intervenție coordonatorului delegat pentru serviciul în cauză al celuilalt stat membru.

(3) Dacă nu se primește un răspuns satisfăcător, coordonatorul delegat al SIPI în cauză propune coordonatorului național al SIPI transmiterea unei informări către Comisia Europeană cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de asistență de către statul membru respectiv.

(4) În situația în care consideră justificată propunerea coordonatorului delegat al SIPI, coordonatorul național al SIPI transmite o informare către Comisia Europeană cu privire la neîndeplinirea obligațiilor de asistență de către statul membru respectiv.