(1) Prin intermediul PCU electronic se asigură accesul direct al prestatorilor la următoarele informații:

a) cerințele impuse prestatorilor stabiliți pe teritoriul României, în special cele cu privire la procedurile și formalitățile care trebuie îndeplinite pentru a avea acces la activitățile de servicii și pentru a le exercita;

b) coordonatele autorităților competente, necesare în vederea contactării directe a acestora, inclusiv coordonatele autorităților responsabile în materie de exercitare a activităților de servicii;

c) mijloacele și condițiile de acces la registrele publice cu privire la prestatori și servicii;

d) căile de atac disponibile în cazul unui litigiu între autoritățile competente și prestator sau beneficiar, între un prestator și un beneficiar ori între prestatori;

e) datele de contact ale asociațiilor și organizațiilor, altele decât autoritățile competente, de la care prestatorii sau beneficiarii pot obține asistență practică.

(2) Prin intermediul PCU electronic se asigură prestatorilor, la cerere, asistență din partea autorităților competente, constând în informații asupra modului în care sunt interpretate și aplicate cerințele menționate la alin. (1) lit. a) . Obligația autorităților competente de a oferi asistență nu implică acordarea de consiliere juridică în cazuri individuale, ci vizează doar furnizarea de informații generale asupra modului în care cerințele sunt interpretate sau aplicate.

(3) Autoritățile competente au obligația de a răspunde, în mod clar și precis, prin intermediul PCU electronic, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, oricărei cereri de informații sau asistență menționate la alin. (1) și (2) și, în cazurile în care cererea este eronată ori nefondată, au obligația de a informa solicitantul în consecință, în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 3 zile lucrătoare.

(4) CNRD este responsabil pentru buna funcționare, din punct de vedere tehnic, a PCU electronic. Autoritățile competente răspund pentru conținutul informațiilor și documentelor colectate, transmise și procesate prin intermediul PCU electronic.

(5) Autoritățile competente au obligația de a actualiza informațiile cu privire la autorizarea activităților de servicii, precum și a procedurilor de autorizare din domeniul lor de activitate, în cadrul PCU electronic.

(6) Autoritățile competente pot lua măsuri pentru ca informațiile prevăzute în prezentul articol să fie disponibile și în alte limbi comunitare.