În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) activitate de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediată printr-o platformă digitală, denumită în continuare transport alternativ - deplasarea persoanelor, cu ajutorul unui autoturism, în baza unui contract de transport alternativ încheiat între pasager și operatorul de transport alternativ deținător al autoturismului, care este intermediat de un operator al platformei digitale conform prezentei ordonanțe de urgență printr-o platformă digitală;

b) aviz tehnic - document eliberat de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale pentru platformele digitale puse la dispoziție de către operatorii acestora, prin care se asigură intermedierea transportului alternativ;

c) autoritatea de autorizare - Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., instituție publică ce funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor, care autorizează operatorii de transport alternativ;

d) autorizație pentru transportul alternativ cu autoturism și conducător auto, denumită în continuare autorizație pentru transportul alternativ - document, eliberat deținătorului autoturismului, care dă dreptul unui operator de transport alternativ să efectueze, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, transport alternativ pe perioada de valabilitate a acestei autorizații;

e) conducător auto - titular, respectiv angajat al unui operator de transport alternativ;

f) contractul de transport alternativ - contractul încheiat prin intermediul platformei digitale între un pasager și un operator de transport alternativ de fiecare dată când este contractată o cursă de către un pasager, contract ce prevede termenii și condițiile în care va fi efectuată cursa la solicitarea pasagerului;

g) copie conformă a autorizației pentru transportul alternativ cu autoturism și conducător auto, denumită în continuare copie conformă a autorizației pentru transportul alternativ - document eliberat deținătorului autoturismului, care dă dreptul acestuia să utilizeze autoturismul respectiv la efectuarea transportului alternativ pe perioada sa de valabilitate;

h) cursa - deplasarea intermediată printr-o platformă digitală, executată cu autoturism și conducător auto pe un traseu comandat și acceptat de pasager, de la locul de îmbarcare până la locul de destinație;

i) manager de transport alternativ - persoana fizică angajată a unui operator de transport alternativ care este persoană juridică și care conduce permanent și efectiv activitățile de transport alternativ ale acestuia și deține certificatul de competență profesională, prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 879/2016 pentru aprobarea Normelor privind pregătirea și atestarea profesională a managerilor de transport în regim de taxi și închiriere;

j) operator al platformei digitale - persoana juridică pe numele căreia se emite avizul tehnic pentru platforma digitală prin care se intermediază transportul alternativ;

k) operator de transport alternativ - persoană fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deținătoare a autoturismului cu care se efectuează transport alternativ;

l) pasager - persoană fizică care contractează transportul alternativ prin intermediul unei platforme digitale;

m) platformă digitală - aplicație informatică pentru intermedierea transportului alternativ care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 7 prin care utilizatorii înregistrați, prin intermediul unui dispozitiv mobil de comunicații electronice, încheie în acest scop un contract de transport alternativ sau un contract de afiliere;

n) contract de afiliere - contract încheiat prin intermediul platformei digitale între operatorul de transport alternativ/conducătorul auto și operatorul platformei digitale, prin care se confirmă îndeplinirea tuturor cerințelor și acceptarea termenilor și condițiilor contractuale afișate pe platforma digitală;

o) tarif - contravaloarea unei curse;

p) sistem de asistență pentru utilizatori - set de funcționalități informatice, prin care utilizatorul poate comunica operatorului platformei digitale sugestii/reclamații;

q) sistem de verificare a calității transportului alternativ - funcționalitate informatică prin intermediul căreia utilizatorii pot aprecia calitatea serviciilor de transport alternativ.