(1) După aprobarea listei prevăzute la art. 7 alin. (3) , respectiv după transmiterea acordului privind introducerea în program, în termenul prevăzut la art. 7 alin. (5) , beneficiarii aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți fiecărui obiectiv de investiții inclus în listă, potrivit competențelor legale.

(2) În vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici potrivit alin. (1) se stabilește un cost unitar/mp suprafață desfășurată, în funcție de categoriile de lucrări care se pot realiza prin program, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

(3) Pentru fiecare obiectiv de investiții, la valoarea determinată prin aplicarea costului unitar/mp suprafață desfășurată, prevăzut la alin. (2) , se adaugă o marjă de buget de 25%, determinând valoarea de finanțare prin program. Valoarea totală aprobată a obiectivului de investiții se determină prin adăugarea la valoarea de finanțare prin program a sumelor aferente cheltuielilor care nu se finanțează prin program.

(4) Sumele aferente marjei de buget prevăzută la alin. (3) nu sunt incluse în valoarea estimată a achiziției și se cuprind în devizul general aferent obiectivului de investiții prevăzut în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 , cu modificările și completările ulterioare, la capitolul 7. Repartizarea sumelor între subcapitolele 7.1 și 7.2 se face de către beneficiar, cu respectarea limitei prevăzută pentru subcapitolul 7.1.