(1) Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru obiectivele de investiții incluse în program, termenul pentru eliberarea certificatului de urbanism de către autoritățile competente este de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii.
(2) Pentru obiectivele de investiții incluse în program, avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, inclusiv avizul autorității administrației publice centrale competente în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al structurilor deconcentrate ale acesteia, împreună cu punctul de vedere al autorității competente pentru protecția mediului, se emit de entitățile competente în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la solicitarea acestora.
(3) Autorizațiile de construire pentru obiectivele de investiții incluse în program se emit în regim de urgență, în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1⁶) din Legea nr. 50/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare.