LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții speciale privind unitățile sanitare publice și instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat

Azi

OUG 49/2023 · 2 articole

Articolul 28

(1) Unitățile sanitare publice și instituțiile publice, prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) și c) , finanțate integral de la bugetul de stat, în vederea realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 alin. (3) , au posibilitatea de a transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației următoarele documente:

a) raportul sintetic al evaluării seismice, întocmit conform modelului menționat la pct. 8.2 alin. (17) din Codul de proiectare seismică P100-3/2019, însoțit de propunerile de intervenție stabilite prin raportul de expertiză tehnică, în situația în care expertiza tehnică a fost elaborată sau actualizată după data de 13 decembrie 2019, data intrării în vigoare a Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, nr. 2.834/2019 ;

b) raportul de audit energetic, inclusiv certificatul de performanță energetică;

c) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile de la data emiterii;

d) documente în vederea dovedirii încadrării într-una sau mai multe din situațiile enumerate la art. 4 alin. (8) ;

e) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din care să rezulte că obiectivul de investiții nu se încadrează în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 1 alin. (4) ;

f) declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului din care să rezulte că, pe perioada realizării lucrărilor de construcții, va asigura spații pentru relocarea activității.

(2) În situația în care expertiza tehnică a fost elaborată înainte de data de 13 decembrie 2019, data intrării în vigoare a Codului de proiectare seismică - Partea a III-a - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente, indicativ P100-3/2019, se aplică prevederile art. 9 alin. (3) .

(3) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației analizează documentele transmise potrivit alin. (1) și comunică unităților sanitare publice și instituțiilor publice eventualele neconformități sau neclarități cu privire la conținutul documentelor sau necesitatea depunerii unor documente suplimentare, în termen de cel mult 45 de zile de la transmiterea documentelor.

(4) După finalizarea analizei documentelor potrivit alin. (3) , Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației întocmește lista unităților sanitare publice și instituțiilor publice care pot demara lucrările de construcții, listă care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, se încarcă în platforma digitală prevăzută la art. 24 și se transmite unităților sanitare publice și instituțiilor publice în termen de 5 zile de la aprobare.

(5) Lista prevăzută la alin. (4) se completează cu noi unități sanitare publice și instituții publice, pe măsura transmiterii și finalizării analizei documentelor, potrivit alin. (1)-(3) , ordinul prevăzut la alin. (4) modificându-se corespunzător.

(6) În baza ordinului prevăzut la alin. (4) unitățile sanitare publice și instituțiile publice își fundamentează și cuprind în buget, în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, creditele de angajament și creditele bugetare necesare realizării lucrărilor prevăzute la art. 1 alin. (3) la clădirile deținute și expertizate tehnic de către experți tehnici atestați pentru cerința fundamentală rezistență mecanică și stabilitate și încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI.

Articolul 29

(1) Categoriile de cheltuieli din devizul general care se pot finanța din sumele stabilite potrivit art. 28 alin. (6) sunt prevăzute la art. 4 .

(2) Realizarea lucrărilor constând în demolarea construcției existente și realizarea unei construcții noi se face cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (6)-(8) .

(3) Documentațiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiții constând în realizarea lucrărilor prevăzute la art. 28 alin. (6) , promovate de unitățile sanitare publice și instituțiile publice incluse în ordinul prevăzut la art. 28 alin. (4) , se întocmesc cu respectarea prevederilor art. 9 .

(4) Indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (3) se stabilesc potrivit art. 10 și se aprobă conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

(5) Realizarea obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (3) se face cu respectarea prevederilor art. 17 .

(6) După finalizarea și recepționarea la terminarea lucrărilor a obiectivelor de investiții, unitățile sanitare publice și instituțiile publice incluse în ordinul prevăzut la art. 28 alin. (4) transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației date și informații, stabilite prin normele metodologice, în vederea monitorizării îndeplinirii indicatorilor de performanță și de rezultat stabiliți prin Strategia Națională de reducere a riscului seismic, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.442/2022 și prin Strategia națională de renovare pe termen lung pentru sprijinirea renovării parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, atât publice, cât și private, și transformarea sa treptată într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonat până în 2050, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.034/2020 , cu modificările și completările ulterioare.

(7) Transmiterea documentelor prevăzute la art. 28 alin. (1) și comunicările dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și unitățile sanitare publice și instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat se fac prin intermediul platformei digitale prevăzute la art. 24 .