LexistoriaDreptul la drept.

Scopul, funcțiile și atribuțiile principale ale Autorității

Azi

OUG 5/2010 · 7 articole

Articolul 4

Autoritatea asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.

Articolul 5

În realizarea scopului său fundamental, prevăzut la art. 4 , Autoritatea are funcțiile și îndeplinește atribuțiile principale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de alte reglementări în domeniu.

Articolul 6

Autoritatea are următoarele funcții principale:

a) îndeplinește prevederile legale cu privire la acordarea, redobândirea, renunțarea și retragerea cetățeniei române;

b) desfășoară, prin structurile de specialitate, activitate de consiliere cu privire la problemele în materie de cetățenie, precum și cu privire la drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de cetățean european, în condițiile regulamentului de organizare și funcționare stabilit prin ordin al ministrului justiției;

c) propune Ministerului Justiției și participă la elaborarea proiectelor de acte normative care vizează domeniul său de activitate.

Articolul 7

Autoritatea are, în desfășurarea activității, următoarele atribuții principale:

a) ține evidența cererilor de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române, alcătuind dosare pentru fiecare caz în parte;

b) asigură condițiile necesare pentru desfășurarea activității Comisiei pentru cetățenie;

c) asigură secretariatul Comisiei pentru cetățenie;

d) păstrează și organizează arhiva Comisiei pentru cetățenie;

e) întocmește proiectele de ordine ale președintelui Autorității privind acordarea, redobândirea, retragerea și renunțarea la cetățenia română, precum și proiectele de ordine de respingere a acestor cereri;

f) redactează certificatele de cetățenie și îndeplinește procedura de rectificare a acestora;

g) asigură solemnitatea depunerii jurământului de credință față de România și păstrează evidența persoanelor care au depus jurământul de credință;

h) colaborează cu autorități ale administrației publice centrale și cu instituții internaționale cu atribuții în domeniul cetățeniei, fiind abilitată să încheie protocoale de colaborare;

i) comunică, la cerere, autorităților administrației publice centrale datele referitoare la persoanele care au dobândit, au redobândit sau au pierdut cetățenia română, potrivit legii;

j) răspunde solicitărilor cu privire la problemele cu care a fost sesizată, dacă intră în sfera sa de competență;

k) informează cu caracter general publicul cu privire la drepturile cetățenilor români, inclusiv cele care decurg din calitatea de cetățean european;

l) asigură participarea personalului la programe de formare și perfecționare profesională, în limita bugetului aprobat;

m) realizează orice alte obiective corespunzătoare domeniului de activitate al Autorității, în limita bugetului aprobat, a planului de activități și a legii.

Articolul 7¹

Autoritatea Națională pentru Cetățenie ține evidența informatică a tuturor cardurilor de cetățenie română, care cuprinde înregistrări ale datelor cu caracter personal ale persoanelor cărora li s-au eliberat astfel de carduri.

Articolul 7²

(1) În realizarea scopului prevăzut la art. 7¹ , Autoritatea Națională pentru Cetățenie înregistrează cererile de acordare și de redobândire a cetățeniei române și înscrie în sistemul informatic de management al documentelor și cererilor în materie de cetățenie următoarele date preluate:

a) numărul de înregistrare al cererii de acordare sau de redobândire a cetățeniei române;

b) numele și prenumele, data nașterii și sexul persoanei solicitante;

c) locul nașterii solicitantului/titularului cardului;

d) numele și prenumele părinților solicitantului/titularului cardului;

e) date privind cetățenia solicitantului/titularului cardului, alta decât cea română;

f) adresa de domiciliu/reședință a solicitantului/titularului cardului;

g) imaginea facială și impresiunile digitale ale solicitantului/ titularului cardului, prelevate în condițiile legii;

h) după caz, seria și numărul documentului de identitate străin;

i) data și locul depunerii jurământului de credință;

j) date privind cardul de cetățenie emis: numărul unic, pierderea, furtul sau deteriorarea, eliberarea unui nou card ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia.

(2) Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător copiilor minori pentru care se solicită acordarea sau redobândirea cetățeniei române.

(3) Evidența informatică prevăzută la art. 7¹ se actualizează permanent cu datele preluate și înscrise de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, dispozițiile alin. (1) și (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Articolul 7³

(1) Prelucrarea datelor prevăzute la art. 7² este realizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de operatori asociați, în conformitate cu dispozițiile art. 26 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare, având răspundere partajată astfel:

a) pentru administrarea tehnică a sistemului și stocarea datelor - Autoritatea Națională pentru Cetățenie;

b) pentru colectarea, introducerea și asigurarea calității datelor - Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.

(2) Sistemul informatic prevăzut la art. 7² alin. (1) este dezvoltat astfel încât să păstreze evidența prelucrărilor realizate.

(3) Evidența prevăzută la alin. (2) este protejată prin măsuri corespunzătoare împotriva accesului neautorizat și poate fi utilizată numai în scopul monitorizării protecției datelor, inclusiv pentru a verifica admisibilitatea unei solicitări de informații și legalitatea prelucrării datelor, precum și pentru asigurarea securității datelor.

(4) Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Afacerilor Externe stabilesc proceduri interne pentru asigurarea conformității cu legislația din domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(5) Procedurile prevăzute la alin. (4) includ obligativitatea ca personalul din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie și Ministerului Afacerilor Externe, autorizat să acceseze sistemul informatic prevăzut la alin. (2) în interes de serviciu, să fie instruit cu privire la regulile de protecție a datelor cu caracter personal anterior validării acestui acces și, ulterior, cel puțin o dată pe an.

(6) Instruirea prevăzută la alin. (5) se referă, cel puțin, la următoarele:

a) prelucrarea datelor să fie realizată exclusiv pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;

b) datele să fie prelucrate potrivit procedurilor și prin mijloacele prevăzute de dispozițiile legale aplicabile activităților în cadrul cărora sunt utilizate datele respective;

c) prelucrarea datelor să respecte dispozițiile legale privind protecția datelor cu caracter personal aplicabile activităților în cadrul cărora sunt utilizate datele respective.

(7) Instruirea personalului cu privire la regulile de protecție a datelor cu caracter personal va fi realizată de către fiecare autoritate implicată în parte, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, cu modificările ulterioare, și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.

(8) Pentru exercitarea drepturilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016, cu modificările ulterioare, persoana vizată va depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pentru prelucrările de date realizate de aceasta, respectiv la Ministerul Afacerilor Externe, pentru prelucrările de date realizate de misiunile diplomatice și oficiile consulare.

(9) Datele stocate în sistemul informatic prevăzut la alin. (2) sunt păstrate pe teritoriul României.