(1) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cooperează, în condițiile legii, cu autoritățile din statele membre responsabile de punerea în aplicare a Directivei 2012/19/UE, în special pentru a institui un flux adecvat de informații pentru a asigura respectarea de către producători a dispozițiilor acesteia, și, după caz, își furnizează reciproc, precum și Comisiei informații pentru a facilita punerea în aplicare corespunzătoare a Directivei 2012/19/UE.

(2) Cooperarea administrativă și schimbul de informații prevăzute la alin. (1) , în special între registrele naționale, trebuie să includă mijloacele electronice de comunicare.

(3) Cooperarea prevăzută la alin. (1) include, printre altele, asigurarea accesului la documentele și informațiile pertinente, inclusiv la rezultatele unor eventuale inspecții, sub rezerva respectării dispozițiilor din legislația privind protecția datelor, în vigoare, în statul membru din care provine autoritatea căreia i se solicită cooperarea.