Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1. După alineatul (2) al articolului 46 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Atribuțiile date prin lege sau prin regulament în competența președinților sau a vicepreședinților de instanțe nu pot fi delegate colegiilor de conducere." 2. După alineatul (2) al articolului 49 se introduce un nou alineat, alineatul (2¹), cu următorul cuprins: "(2¹) În cazul în care la judecătorii și tribunale specializate numărul judecătorilor este mai mic de 3, atribuțiile colegiului de conducere se exercită de președinte." 3. Alineatele (3) și (4) ale articolului 64 vor avea următorul cuprins: "(3) Soluțiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către conducătorul parchetului, când sunt apreciate ca fiind nelegale. Soluțiile adoptate de conducătorii parchetelor pot fi infirmate, motivat, de conducătorul parchetului ierarhic superior.
(4) Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele situații:
a) suspendarea sau încetarea calității de procuror, potrivit legii;
b) în absența sa, dacă există cauze obiective care justifică urgența și care împiedică rechemarea sa;
c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile."
4. După alineatul (4) al articolului 64 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor și procurorilor, măsura dispusă, potrivit alin. (4), de conducătorul parchetului." 5. După alineatul (4) al articolului 92 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins: "(5) Dispozițiile art. 46 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."