(1) Se aprobă Programul guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE“, denumit în continuare Programul, care are ca obiect facilitarea accesului la finanțare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 ani și până la 26 de ani și care sunt cuprinși în sistemul de învățământ sau care efectuează cursuri de specializare, autorizate de către Ministerul Educației Naționale, și după caz, de către Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
(2) Facilitarea accesului la finanțare constă în garantarea unui credit în valoare de maximum 40.000 lei, în proporție de 80% de către stat prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și prin Fondul Român de Contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare, precum și în suportarea dobânzilor și a cheltuielilor adiacente creditului.
(3) Plățile de dobândă pentru creditul acordat, precum și cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, al cărui președinte are calitatea de ordonator terțiar de credite în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
(4) În cazul în care beneficiarul creditului nu plătește la scadență ratele de capital aferente creditului, sumele plătite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane și speze bancare, se recuperează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală în baza titlului executoriu emis de către aceasta.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanții în numele și în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice în cadrul Programului.
(6) Între Ministerul Finanțelor Publice și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, precum și cu Fondul Român de Contragarantare se încheie câte o convenție prin care se stabilesc drepturile și obligațiile părților în derularea Programului guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE“.