(1) Armatorii navelor care arborează pavilion român iau măsuri pentru ca plata salariilor navigatorilor să se facă în următoarele condiții:
a) să fie efectuată la intervale care să nu depășească o lună;
b) navigatorii să primească extras lunar cu totalul sumelor datorate și cu cele vărsate, pe care trebuie să figureze cel puțin:
(i) salariul, diurnele și/sau orice altă plată făcută pentru acoperirea cheltuielilor pe parcursul extern al navigatorului;
(ii) plățile suplimentare;
(iii) ratele de schimb aplicate, dacă vărsămintele au fost făcute într-o monedă sau la o rată de schimb distinctă de cele convenite;
c) să dea posibilitatea navigatorilor să trimită în mod regulat o parte din remunerație sau remunerația integrală familiilor sau persoanelor pe care le au în întreținere sau care au dreptul la aceasta, în următoarele condiții:
(i) la solicitarea acestora, făcută la momentul începerii sau în cursul desfășurării activității prin virament bancar sau prin mijloace analoge; și
(ii) viramentele bancare să fie efectuate în timp util și direct persoanei sau persoanelor desemnate de navigatori;
(2) Orice sumă reținută pentru un serviciu vizat la alin. (1) lit. c) trebuie să fie într-un cuantum rezonabil și rata de schimb aplicată să corespundă ratelor oficiale publicate de Banca Națională a României.
(3) Salariul navigatorului cu toate beneficiile din contractul de muncă va continua să fie plătit atât timp cât navigatorul este ținut captiv la navă sau în afara ei ca urmare a actelor de piraterie sau jafuri armate, până la eliberarea sa și revenirea în țară.