Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 17 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor sau, după caz, a deciziilor de respingere, în cazul prevăzut la art. 43¹ alin. (2) teza a II-a;

2. Articolul 43¹ va avea următorul cuprins:Articolul 43¹ (1) Persoanele cu privire la care, prin hotărâri judecătorești definitive, instanțele de judecată s-au pronunțat asupra existenței și întinderii dreptului, precum și asupra calității de persoană îndreptățită și care nu au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată , cu modificările și completările ulterioare, pot depune cereri pentru acordarea de măsuri compensatorii prin puncte la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. (2) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin decizie de compensare, în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (10). În cazul în care se constată că cererea nu se încadrează în situațiile prevăzute la alin. (1), Comisia dispune emiterea unei decizii de respingere. (3) Nu fac obiectul prevederilor alin. (1) bunurile imobile care au făcut obiectul altor cereri de acordare de măsuri reparatorii, astfel cum acestea sunt definite la art. 3 pct. 1, care au fost soluționate sau se află în curs de soluționare la entitățile învestite de lege, astfel cum sunt definite la art. 3 pct. 4. (4) Deciziile emise în temeiul alin. (1) și (2) pot fi contestate în condițiile art. 35.