(1) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, societatea europeană este societatea pe acțiuni constituită în condițiile și prin mecanismele prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/2001 din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene.
(2) Societatea cooperativă europeană reprezintă, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, societatea al cărei capital este divizat în părți sociale, care are ca obiect principal satisfacerea nevoilor și/sau dezvoltarea activităților economice și sociale ale membrilor săi și care este constituită în condițiile și prin mecanismele prevăzute de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.435/2003 din 22 iulie 2003 privind statutul societății cooperative europene.