(1) Moneda alternativă prevăzută la art. 31 alin. (1) este:
a) moneda în care, în principal, consumatorul își primește venitul sau deține activele care finanțează plata creditului, astfel cum este indicat la momentul în care a fost realizată cea mai recentă evaluare a bonității în raport cu contractul de credit;
b) moneda statului membru în care consumatorul fie a avut reședința la momentul la care a fost încheiat contractul de credit, fie își are reședința în prezent.
(2) Creditorii se asigură că cel puțin una din variantele prevăzute la alin. (1) este disponibilă pentru consumator.