(1) Prin derogare de la prevederile art. 754, 755 și art. 816 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în situația premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator. Creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puțin 6 luni. În această situație, executarea se poate declanșa doar după expirarea perioadei în care consumatorul are dreptul să vândă direct imobilul.

(2) În acest caz, consumatorul este obligat să îl informeze în scris pe creditor despre ofertele de preț primite, indicând, după caz, numele sau denumirea, precum și adresa sau sediul social ale potențialilor cumpărători.

(3) Creditorul transmite consumatorului acordul său cu privire la efectuarea vânzării în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea informațiilor prevăzute la alin. (2) .

(4) Consumatorul și terțul cumpărător vor proceda la semnarea actului de vânzare-cumpărare asupra imobilului într-un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea acordului de la creditor.

(5) Terțul cumpărător consemnează prețul la dispoziția creditorului, nu mai târziu de 4 zile lucrătoare de la încheierea actului translativ de proprietate.

(6) Creditorul pune la dispoziția consumatorului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data consemnării prețului, diferența dintre prețul încasat și suma rămasă de rambursat de către consumator în baza contractului de credit.

(7) În cazul în care diferența dintre prețul achitat de către terțul cumpărător și suma rămasă de rambursat de către consumator în baza contractului de credit este negativă, creditorul îl informează în scris pe consumator cu privire la cuantumul debitului rămas de achitat.