(1) În scopul aplicării art. 75 , creditorii nonfinanciari stabilesc, documentează și păstrează procedurile și informațiile care stau la baza evaluării bonității consumatorilor.

(2) Creditorii nonfinanciari stabilesc, în mod proporțional și limitat la scopul pentru care sunt necesare, informațiile ce vor fi solicitate consumatorilor în scopul evaluării bonității.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu prejudiciază dreptul creditorilor nonfinanciari de a solicita, atunci când este necesar, clarificări cu privire la informațiile primite.

(4) Prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc detalii tehnice pentru efectuarea bonității de către creditorii nonfinanciari. Ordinul se emite în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.