(1) Atribuțiile, organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la art. 1 și 2 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Structurile nou-înființate preiau, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat cu Secretariatul General al Guvernului în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) , creditele bugetare neutilizate și creditele de angajament aferente acestora, posturile, personalul aferent și patrimoniul necesar desfășurării activității. Predarea-preluarea patrimoniului se efectuează pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1¹) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(3) Încadrarea/Numirea personalului din cadrul structurilor înființate potrivit prevederilor art. 1 și 2 se realizează cu respectarea procedurii și regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, cu menținerea drepturilor salariale existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin hotărâri ale Guvernului, se aprobă transmiterea de la Secretariatul General al Guvernului către structurile prevăzute la art. 1 și 2 a dreptului de administrare asupra bunurilor din domeniul public/privat al statului, precum și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în condițiile legii.