Ordonanța Guvernului nr. 24/2010 privind controlul operațiunilor care fac parte din sistemul de finanțare prin Fondul European de Garantare Agricolă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 30 august 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 277/2011 , se modifică după cum urmează: 1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 1. - (1) Prezenta ordonanță creează cadrul juridic și organizatoric pentru aplicarea dispozițiilor cap. III «Controlul tranzacțiilor» din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78 , (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2.799/98 , (CE) nr. 814/2000 , (CE) nr. 1.290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347 din 20 decembrie 2013, denumit în continuare Regulament". 2. La articolul 12, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 12. - (1) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 11 lit. a)-c) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 60.000 lei.

(2) Nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 11 lit. d)-i) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 40.000 lei."

PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, George Octavian Turtoi, secretar de stat Ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Darius-Bogdan Vâlcov p. Ministrul fondurilor europene, Gabriel Călin Onaca, secretar de stat București, 28 august 2014. Nr. 53.