LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

OUG 53/2015 · 3 articole

Articolul 1

(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește măsurile necesare pentru integrarea activităților de control la trecerea frontierei de stat, de protecție a sănătății publice și de clarificare a situației străinilor care intră sau încearcă să intre în România, prevăzute de legislația în vigoare, în cazul constatării la frontiera de stat a României a unui aflux masiv de imigranți, actual sau iminent.

(2) În scopul prevenirii și înlăturării amenințărilor la adresa securității naționale, precum și al menținerii climatului de ordine și siguranță publică în cazul unui aflux masiv de imigranți, prezenta ordonanță de urgență stabilește un instrument de coordonare integrată a acțiunilor autorităților române cu atribuții în aceste domenii.

(3) Aplicarea prezentei ordonanțe de urgență nu este condiționată de constatarea printr-o decizie a Consiliului Uniunii Europene a existenței afluxului masiv de imigranți.

Articolul 2

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a) aflux masiv de imigranți - trecerea frontierei de stat a României de către străini, într-un număr care determină depășirea capacității operaționale a structurilor Poliției de Frontieră Române competente teritorial și limitrofe locului unde are loc trecerea;

b) clarificarea situației străinilor - înregistrarea, verificarea și dispunerea, în cel mai scurt timp posibil și în funcție de situația fiecărui străin, a măsurilor prevăzute de lege;

c) sistemul AFIS național - sistem automatizat pentru identificarea datelor dactiloscopice, organizat potrivit legii la nivelul Poliției Române.

Articolul 3

În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență autoritățile române respectă următoarele principii:

a) principiul nereturnării, care reprezintă interdicția de a returna un străin către un teritoriu unde viața ori libertatea îi pot fi puse în pericol;

b) principiul proporționalității și eficienței în privința măsurilor luate și a mijloacelor utilizate pentru soluționarea situației străinilor;

c) principiul nediscriminării, constând în interdicția de a dispune măsuri împotriva străinilor întemeiate exclusiv pe motive de rasă, culoare, sex, etnie sau origine socială, limbă, religie ori convingeri, opinie politică sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, situația materială, gradul și tipul unei deficiențe, statutul la naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală;

d) principiul respectării demnității umane, prin interdicția de a aplica orice tratamente care pot fi considerate degradante ori care sunt în conflict cu convingerile religioase sau de altă natură ale străinilor;

e) principiul respectării unității familiei și a vieții de familie.