(1) Polițiștii care ocupă în Ministerul Afacerilor Interne o funcție de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau o funcție la cabinetul demnitarului, numiți în funcțiile respective anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, la eliberarea din funcție sunt puși la dispoziție în vederea numirii într-o funcție, prin aplicarea prevederilor art. 27³¹ din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare. Numirea în funcție a acestora, precum și a celor aflați la dispoziție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se face prin raportare la postul ocupat în condițiile art. 27^ 35 alin. (1) lit. a)-c) , în cazul posturilor de conducere, ori, după caz, la postul ocupat în condițiile art. 27³⁴, în cazul posturilor de execuție, anterior numirii în funcția de demnitate publică ori cu rang de demnitar sau în funcția de la cabinetul demnitarului.

(2) Prevederile Legii nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 15 , art. 27⁴⁶ , art. 28 și art. 58³ , nu se aplică situațiilor juridice născute și nefinalizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(3) În cazul concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, organizate anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare, acordarea gradelor profesionale se face potrivit reglementărilor în vigoare la data demarării acestora, cu excepția celor prevăzute la alin. (2) .

(4) De prevederile art. 70 alin. (2) și (3) din Legea nr. 360/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia și persoanele care, înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, nu au restituit cheltuielile efectuate pe timpul școlarizării și se află în una dintre următoarele situații:

a) le-a încetat calitatea de elev, ca urmare a admiterii într-o altă instituție de formare profesională inițială a Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne;

b) aveau calitatea de agent de poliție și au fost admiși la un program de studii de licență, cu frecvență, în cadrul unei instituții de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.