(1) Fabricarea produselor de protecție a plantelor neautorizate în România destinate utilizării într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-o țară terță se face cu notificarea Autorității de către producător, cu minimum 15 zile înainte de începerea fabricării, cu privire la:

a) existența unui contract comercial încheiat cu deținătorul autorizării produsului din statul membru al Uniunii Europene sau țara terță, după caz;

b) denumirea comercială a produsului, denumirea substanței/substanțelor active, cantitățile de substanțe active planificate a fi utilizate la fabricarea produsului, cantitatea de produs finit planificată a fi fabricată și țara de destinație;

c) o dovadă scrisă, denumită adeverință, pe baza căreia biroul vamal permite efectuarea formalităților de vămuire, eliberată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, de la caz la caz, în conformitate cu prevederile Ordinului viceprim-ministrului, ministrul mediului, și al ministrului finanțelor publice nr. 1.214/3.729/2018 privind modalitățile de realizare a controlului exportului și importului produselor chimice care prezintă risc, precum și modalitățile de colaborare dintre autorități, conform Hotărârii Guvernului nr. 770/2016 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 649/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind exportul și importul de produse chimice care prezintă risc.

(2) După fabricare, în termen de maximum 30 de zile, producătorul notifică Autoritatea privind cantitatea de produs finit fabricat, cantitățile de substanțe active utilizate și cantitățile de substanțe active rămase pe stoc, după caz.

(3) Producătorul are obligația să păstreze câte o mostră din fiecare lot pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a produsului fabricat.