(1) Pot obține certificat de înregistrare pentru prestări de servicii cu produse de protecție a plantelor în vederea efectuării tratamentelor fitosanitare în vegetație, la sămânță și depozite de cereale operatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) prin obiectul de activitate precizat în statutul de funcționare desfășoară activități auxiliare pentru producția vegetală, cod CAEN 0161, inclusiv activități de servicii anexe silviculturii, cod CAEN 0240;

b) desemnează o persoană responsabilă care deține certificat de formare profesională dobândit prin instruire în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului mediului și al ministrului sănătății nr. 1.356/1.343/2018/51/2019 , cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea de utilizator profesionist și are studii liceale absolvite cu diplomă în domeniul agricol cu specializările agricultură, horticultură ori studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul agricol cu specializările agricultură, horticultură, biotehnologii agricole, arhitectură peisagistică, inginerie economică în agricultură, ingineria și managementul afacerilor agricole, montanologie ori în domeniul silvic cu specializarea silvicultură;

c) dețin spațiu de depozitare pentru produsele de protecție a plantelor;

d) dețin autorizație de mediu eliberată de autoritatea teritorială competentă pentru protecția mediului, în condițiile legii;

e) dețin contract de prestări servicii încheiat cu un operator autorizat care colectează deșeuri și ambalajele provenite de la produsele de protecție a plantelor.

(2) Este interzis ca operatorii înregistrați pentru utilizarea produselor de protecție a plantelor și prestatorii de servicii înregistrați pentru prestarea serviciilor cu produse de protecție a plantelor cu toxicitate acută din categoriile 1, 2 și 3, care conțin pictograma GHS06, să livreze aceste produse către persoane neautorizate.