Pentru depozitarea în siguranță a produselor de protecție a plantelor se respectă următoarele condiții:
a) produsele de protecție a plantelor se depozitează în ambalajul original, sigilat, în încăperi uscate, destinate acestora, fără acțiunea directă a razelor solare sau a căldurii și cu respectarea condițiilor de depozitare menționate pe eticheta produsului;
b) produsele de protecție a plantelor cu toxicitate acută din categoriile 1, 2 și 3, care conțin pictograma GHS06, se depozitează obligatoriu în spații special amenajate cu acces restricționat;
c) semințele tratate cu produse de protecție a plantelor pot fi depozitate în același spațiu cu produsele de protecție a plantelor;
d) produsele de protecție a plantelor ilicite și neconforme sunt depozitate separat de produsele conforme, urmând a fi gestionate în conformitate cu dispozițiile aplicabile în domeniu.