Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:
1. cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei:
a) nerespectarea de către operator a obligației de a înregistra fiecare punct de lucru în județul în care este declarat acesta;
b) nesolicitarea operatorului a vizei anuale pentru certificatul de înregistrare, în termen de 30 de zile, înainte de data expirării;
c) nesolicitarea de către operator a unui duplicat al certificatului de înregistrare;
d) nerespectarea condițiilor de înregistrare pentru activitatea de fabricare, reambalare, comercializare, import, export, utilizare produse cu toxicitate acută din categoriile 1, 2 și 3, care conțin pictograma GHS06, și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor;
e) nerespectarea interdicțiilor privind amestecarea produselor de protecție a plantelor ilicite, considerate deșeuri periculoase, între ele sau cu alte categorii de deșeuri periculoase, diluarea sau stocarea acestora, inclusiv neasigurarea trasabilității de la locul de generare la destinația finală;
f) nerespectarea obligației de a transmite Autorității documentul justificativ care dovedește predarea deșeurilor periculoase la un operator autorizat pentru colectarea acestora;
g) activitățile de fabricare, reambalare, comercializare, utilizare și prestare de servicii cu produse de protecție a plantelor de către persoanele minore;
h) refuzul operatorilor care desfășoară activități cu produse de protecție a plantelor de a furniza informațiile solicitate de Autoritate, în condițiile stabilite de aceasta;
i) obstrucționarea personalului Autorității sau ofițerilor și agenților de poliție din cadrul Poliției Române să preleveze probe pentru analiză, atât pentru cele care fac parte din programele de monitorizare, cât și în afara acestora, în caz de suspiciune de ilegalitate, contrafacere, etichetare și ambalare neconformă;
j) comercializarea, utilizarea și prestarea de servicii cu produse de protecție a plantelor cu termen de valabilitate expirat, fără buletin de analiză sau certificat de calitate;
k) nerespectarea obligației producătorului de a notifica Autoritatea, în termen de 15 zile, înainte de începerea fabricării;
l) nerespectarea obligației producătorului de a notifica Autoritatea despre orice modificare intervenită în cursul desfășurării activităților specifice procesului de fabricare a produselor de protecție a plantelor;
m) lipsa documentelor care însoțesc produsele fabricate, respectiv buletin de analiză pentru fiecare lot, emis de către laboratorul producătorului sau de un alt laborator acreditat, documentele de transport și fișa cu datele de securitate;
n) nerespectarea termenului de 30 zile, de notificare a Autorității de către producător, după fabricare, privind cantitatea de produs finit fabricat autorizat sau neautorizat în România, cantitățile de substanțe active utilizate sau rămase pe stoc, după caz;
o) nerespectarea obligației producătorului sau reambalatorului de a păstra o mostră din fiecare lot, pentru o perioadă egală cu perioada de valabilitate a produsului fabricat, reambalat, a produsului autorizat sau neautorizat în România, după caz;
p) nerespectarea termenului de 15 zile, de notificare a Autorității de către reambalator, privind începerea activității;
q) nerespectarea termenului de maximum 10 zile în care operatorul înregistrat pentru reambalarea produselor de protecție a plantelor neautorizate în România, dar autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene, notifică Autoritatea că întreaga cantitate de produs achiziționată conform contractului a fost expediată în statul membru de destinație;
r) nerespectarea obligației de a deține certificat de calitate și fișa cu date de securitate emise de producător, precum și declarația de conformitate emisă de reambalator pentru loturile produselor reambalate;
s) desigilarea ambalajului și comercializarea produselor de protecție a plantelor în alte ambalaje decât cele originale;
ș) nerespectarea de către operatorul înregistrat pentru activitatea de comercializare a obligației de a preda unui operator autorizat produsele identificate ca neconforme care nu corespund specificațiilor tehnice și/sau cu termen de valabilitate expirat, încadrate ca deșeuri, în termen de 60 zile de la data constatării;
t) comercializarea online a produselor de protecție a plantelor de alte persoane decât deținătorul autorizării sau reprezentantul său legal în România, precum și distribuitorii agreați de acesta;
ț) nerespectarea obligației de către deținătorul autorizării sau reprezentantul său legal în România, precum și distribuitorii agreați de acesta de a se înregistra pentru comercializarea online a produselor de protecție a plantelor și de a publica pe pagina web certificatul de înregistrare;
u) nerespectarea de către operator a obligației privind reetichetarea sau reambalarea produselor cu etichetă și/sau ambalaj care nu corespund cerințelor de la autorizare;
v) nerespectarea de către importator a obligației de a notifica structura teritorială care a emis certificatul de abilitare import din cadrul Autorității privind data depozitării produsului în vederea verificării conformității acestuia;
w) nerespectarea de către operatorul care importă produse de protecție a plantelor a obligației de a notifica Autoritatea cu privire la orice modificare intervenită în documentația depusă pentru obținerea certificatului de abilitare import, în termen de 15 zile de la producerea modificării;
x) nerespectarea de către operatorul care importă produse de protecție a plantelor a obligației de a utiliza certificatul de abilitare import numai în condițiile și în scopul pentru care a fost emis;
y) nerespectarea de către operator a obligației privind utilizarea produsului de protecție a plantelor numai în scopul pentru care a fost autorizat, cu respectarea dozei, culturii, organismului dăunător și a timpului de pauză, conform instrucțiunilor de utilizare menționate pe etichetă;
z) punerea în vânzare a produselor agricole recoltate înainte de expirarea timpului de pauză de la ultimul tratament până la recoltare, așa cum este prevăzut pe eticheta produsului de protecție a plantelor;
aa) comercializarea semințelor tratate cu produse de protecție a plantelor autorizate în acest scop, pentru a fi utilizate pe teritoriul României fără etichetă care să includă denumirea comercială a produsului utilizat, numele substanței/substanțelor active din respectivul produs, frazele standard privind riscurile, măsurile de precauție și de reducere a riscului menționate în autorizație;
bb) nerespectarea de către operator a obligației referitoare la notificarea Autorității, în termen de 15 zile înainte de efectuarea tratamentului, privind prestarea de servicii pentru tratarea semințelor cu produse de protecție a plantelor destinate exportului sau comercializării în alt stat membru sau țară terță, autorizate în țara de destinație, dar neautorizate în România;
cc) nerespectarea obligației de a preda ambalajele provenite de la produsele de protecție a plantelor utilizate operatorilor autorizați pentru colectarea deșeurilor, în termen de 90 de zile de la golire de către utilizatorii profesioniști și prestatorii de servicii cu produse de protecție a plantelor;
dd) nerespectarea obligației de către utilizatorii profesioniști, prestatorii de servicii, utilizatorii de produse de protecție a plantelor persoane fizice de a clăti de trei ori ambalajele din plastic, metal sau sticlă înainte de predare;
ee) nerespectarea obligației de depozitare a produselor de protecție a plantelor în spații special amenajate;
ff) nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 64 lit. b) și d) din prezenta ordonanță de urgență;
2. cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 lei:
a) publicitatea produselor de protecție a plantelor neautorizate pe teritoriul României;
b) ambalarea produselor de protecție a plantelor în ambalaje neaprobate în procesul de autorizare a acestora;
c) reambalarea produselor de protecție a plantelor, autorizate în România, fără acordul scris al deținătorului autorizării sau, după caz, al reprezentantului său legal în România, în care se specifică denumirea produsului, tipul, materialul și capacitatea nominală a ambalajelor aprobate;
d) reambalarea produselor de protecție a plantelor autorizate în România ale căror etichetă și ambalaj nu sunt aprobate de către deținătorul autorizării;
e) reambalarea produselor de protecție a plantelor după încetarea acordului cu deținătorul autorizării sau a contractului comercial cu furnizorul, după caz;
f) nerespectarea obligației de a deține autorizația sau permisul de comerț paralel, buletin de analiză, certificat de calitate și fișa cu date de securitate pentru produsele comercializate;
g) importul produselor de protecție a plantelor autorizate în România fără certificat de abilitare import;
h) comercializarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor în afara domeniului de utilizare aprobat conform autorizației sau permisului de comerț paralel;
i) comercializarea produselor de protecție a plantelor pe teritoriul României în ambalaje care nu sunt aprobate, sigilate și etichetate;
j) nerespectarea obligației privind comercializarea produselor de protecție a plantelor în termenul de valabilitate stabilit de producător, specificat pe etichetă sau ambalaj;
k) exportul produselor de protecție a plantelor fără certificatul de export emis de Autoritate prin structurile teritoriale;
3. cu amendă de la 30.000 lei la 35.000 lei:
a) comercializarea și utilizarea de produse de protecție a plantelor neautorizate în România, cu excepția produselor prevăzute la art. 28 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009;
b) comercializarea, prestarea de servicii și utilizarea produselor de protecție a plantelor cu toxicitate acută din categoriile 1, 2 și 3, care conțin pictograma GHS06, fără avizul inspectoratului județean de poliție, respectiv al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul arme, explozivi și substanțe periculoase și al inspectoratului teritorial de muncă;
c) reambalarea produselor de protecție a plantelor neautorizate în România, dar autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene, fără contract comercial încheiat cu un furnizor în care se specifică denumirea produsului, substanța activă/substanțele active, cantitatea de produs achiziționată, tipul, materialul, capacitatea nominală a ambalajelor și statul membru de destinație;
d) nerespectarea interdicției de a interveni asupra calității produsului de protecție a plantelor în procesul de reambalare a acestuia;
e) nerespectarea de către operator a obligației de a comercializa produsele de protecție a plantelor în spații special amenajate, respectiv depozite fitofarmaceutice și fitofarmacii, înregistrate de Autoritate prin structurile teritoriale;
f) comercializarea produselor de protecție a plantelor în piețe, târguri, oboare și în alte spații decât depozite fitofarmaceutice și fitofarmacii;
g) utilizarea ambalajelor provenite de la produsele de protecție a plantelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost destinate;
h) nerespectarea obligației de către operatorii din alt stat membru al Uniunii Europene de a deține un punct de lucru și certificat de înregistrare pentru comercializarea produselor de protecție a plantelor autorizate în România;
i) comercializarea semințelor tratate cu produse de protecție a plantelor neautorizate în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene;
j) comerțul online de produse de protecție a plantelor pe alte pagini web decât cele care aparțin deținătorului autorizării sau reprezentantului său legal în România și a distribuitorilor agreați de acesta;
k) livrarea către cumpărător a produselor de protecție a plantelor comercializate online cu mijloace de transport neautorizate;
l) comercializarea online a produselor de protecție a plantelor către persoanele minore;
m) importul unui produs neautorizat în România, dar autorizat într-o țară terță, destinat efectuării tratamentului seminței în vederea exportului fără certificat de abilitare import;
n) importul produselor de protecție a plantelor neautorizate în România în scopul comercializării și utilizării la nivel național;
o) comercializarea și utilizarea semințelor tratate cu produse de protecție a plantelor neautorizate în România;
p) aplicarea în perioada înfloritului a tratamentelor fitosanitare cu produse toxice pentru insectele polenizatoare la plante melifere, cât și la cele care își realizează polenizarea cu ajutorul albinelor;
q) nereturnarea la furnizor în termen de 90 zile de la data tratării ultimului lot de semințe din campania curentă a stocurilor de produs de protecție a plantelor neautorizat în România și neutilizate la tratamentul semințelor;
r) nerespectarea obligațiilor privind măsurile din autorizațiile de urgență, în vederea reducerii riscului asociat utilizării acestora, de către distribuitorii, prestatorii de servicii și utilizatorii profesioniști care comercializează și/sau utilizează produse de protecție a plantelor autorizate în temeiul art. 53 din Regulamentul (CE) nr. 1.107/2009.