(1) Încetarea valabilității înainte de termen a certificatelor de înregistrare prevăzute la art. 4 alin. (1) se constată de către emitent în următoarele situații:

a) în cazul condamnării pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

b) în cazul repetării în decurs de 2 ani a uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 66 ;

c) certificatul de înregistrare a fost obținut pe baza unei informații care a indus în eroare emitentul.

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) certificatele de înregistrare se retrag de către Autoritate prin structurile teritoriale.

(3) Comercializarea produselor de protecție a plantelor fără certificat de înregistrare conduce la suspendarea activității până la obținerea certificatului respectiv.