La articolul 11 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situația în care certificatul de cazier judiciar este eliberat în vederea înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari, potrivit dispozițiilor art. 158² din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în certificatul de cazier judiciar se înscriu și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.