a) la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoțită de documente justificative;
b) la data la care vehiculul este radiat din circulație;
c) la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA.
(2) Contractul RCA se desființează de drept dacă:
a) riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a devenit imposibilă înainte de a se naște obligația asigurătorului RCA;
b) producerea riscului asigurat a devenit imposibilă după nașterea obligației asigurătorului RCA.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), atunci când asiguratul a plătit integral sau în rate prima de asigurare, acesta este îndreptățit să o recupereze proporțional cu perioada neexpirată a contractului RCA, dacă nu s-au plătit sau nu se datorează despăgubiri pentru evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării; în cazul în care asigurătorul RCA este obligat la plata unor despăgubiri pentru evenimente acoperite prin contractul RCA, asigurătorul RCA este îndreptățit să recupereze de la asigurat prima de asigurare restituită acestuia, la cerere.
(4) Asiguratul poate denunța contractul RCA în cazul retragerii autorizației de funcționare a asigurătorului RCA sau al pronunțării de către instanța judecătorească competentă a hotărârii privind deschiderea procedurii de faliment a acestuia.
(1) Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA în următoarele situații:
a) pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului conform prevederilor legale;
b) pe perioada imobilizării vehiculului.
(2) Procedura suspendării contractului RCA se stabilește prin ordin comun al ministrului afacerilor interne, ministrului transporturilor și A.S.F.
(3) Asiguratul are obligația ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spațiu privat, în afara domeniului public, pentru a nu avea potențial generator de daune.
(1) În cazul în care, pentru același vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe contracte RCA valabile, despăgubirea se suportă în părți egale de către toți asigurătorii RCA.
(2) Despăgubirea se plătește integral de către asigurătorul RCA la care s-a adresat persoana prejudiciată, urmând ca ulterior asigurătorul RCA în cauză să se îndrepte împotriva celorlalți asigurători RCA pentru recuperarea părții de despăgubire, plătită în numele acestora.
(3) Asiguratul are obligația de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alți asigurători RCA și poate opta pentru menținerea în vigoare a unui singur contract RCA; dreptul de opțiune se exercită o singură dată pe perioada unui an calendaristic și poate opta pentru rezilierea contractelor cu data de intrare în vigoare ulterioară primului contract RCA încheiat.
Capitolul III — Încetarea, suspendarea contractului RCA și asigurarea multiplă · OUG 54/2016 · Lexistoria