În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Finanțelor Publice, în baza propunerilor formulate de Banca Comercială Română - S.A., cu avizul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, va inainta Guvernului proiectul de hotărâre de modificare și completare a Hotărârii Guvernului nr. 909/2000 privind emiterea garanțiilor prevăzute în Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 131/2000 pentru reglementarea situației patrimoniale a Băncii Comerciale Române - S.A. în litigiile izvorâte din activitatea desfășurată de Banca Română de Comerț Exterior - Bancorex - S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerțului.