Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.
2. La articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Pentru persoanele care obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3, cu cel puțin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserție se acordă astfel: a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani; b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de prevederile art. 31 alin. (1) și (2).
3. La articolul 15, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:(1¹) Prevederile alin. (1) lit. d) se aplică și în situația în care se solicită stimulentul de inserție prevăzut la art. 7 alin. (2).
4. La articolul 17 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a) copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, cu excepția situației prevăzute la art. 7 alin. (2);
5. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37¹, cu următorul cuprins:Articolul 37¹ Pentru drepturile prevăzute la art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 9 alin. (4), art. 31 alin. (2) și art. 32 alin. (1) lit. c) și d), alin. (2), (4) și (5), dacă din calcul rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului.