(1) În cazul persoanelor decedate în perioada instituirii stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României și care, la data decesului, nu mai aveau calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, ajutorul de deces prevăzut de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se acordă dacă în ultima lună calendaristică, anterioară stării de urgență, persoana a avut calitatea de asigurat obligatoriu în sistemul public de pensii, indiferent de stagiul de cotizare realizat în respectiva lună.
(2) Ajutorul de deces se acordă și în cazul decesului, pe perioada instituirii stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungite prin Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, persoanei aflate în concediu pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv până la 7 ani în cazul copilului cu handicap, acordat în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, precum și în condițiile art. VI alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2020 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 și pentru stabilirea unor măsuri suplimentare de protecție socială, cu modificările și completările ulterioare, sau al unui membru de familie al acesteia, așa cum este definit în art. 126 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 , cu modificările și completările ulterioare, dacă, anterior intrării în concediu, persoana în cauză era asigurată obligatoriu și raportul de muncă cu entitatea angajatoare a fost suspendat.
(3) În vederea stabilirii pensiilor de urmaș și acordării ajutorului de deces, ca urmare a deceselor înregistrate în perioada stării de urgență, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau ofițerul de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor sau primăriilor unităților administrativ-teritoriale unde nu funcționează astfel de servicii sunt obligate ca, în ziua înregistrării actului de deces, să transmită casei teritoriale de pensii competente, în funcție de domiciliul persoanei decedate, extras pentru uz oficial de pe actul de deces prin poșta electronică. Această obligație încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgență.
(4) De prevederile alin. (1) beneficiază și militarii, polițiștii și polițiștii de penitenciare care la data decesului nu mai aveau această calitate, indiferent de vechimea în serviciu realizată în ultima lună calendaristică, anterioară stării de urgență. Ajutorul de deces se achită de către fostul angajator, conform art. 83 lit. a) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.