(1) Cererea pentru eliberarea autorizației de muncă se soluționează de către Oficiul Român pentru Imigrări, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. În cazurile în care, pentru constatarea îndeplinirii condițiilor de obținere a autorizației de muncă, sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluționare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile. Cererea de eliberare a autorizației de muncă formulată de posesorul Cărții albastre a Uniunii Europene obținută într-un alt stat membru se soluționează în termen de 15 zile de la data primirii.

(3) Autorizația de muncă este valabilă pe toată perioada contractului individual de muncă, cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, în situația continuării raporturilor de muncă în aceeași funcție și la același angajator, cu excepția autorizației de muncă pentru lucrători detașați, care este valabilă un an de la data eliberării.

(7) Pentru străinii prevăzuți la art. 4 alin. (3) lit. b) și c), în cazul menținerii raporturilor de muncă cu același angajator, prelungirea autorizației de muncă se va realiza cu prezentarea următoarelor documente:

a) contractul individual de muncă din care să reiasă continuarea raporturilor de muncă cu angajatorul pentru care li s-a emis autorizația de muncă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază își are sediul angajatorul, sau acordul scris al părților cu privire la prelungirea valabilității contractului individual de muncă încheiat pe perioadă determinată, în condițiile Legii nr. 53/2003 , cu modificările și completările ulterioare;

b) certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul angajatorul, privind achitarea la zi a obligațiilor către bugetul de stat, sau dovada că angajatorul persoană fizică dispune de venituri suficiente pentru plata salariului angajatului străin.

(9) Dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberată autorizația de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate face numai dacă se obține o nouă autorizație de muncă, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. b), c) și f). Cererea pentru eliberarea unei noi autorizații de muncă se va depune la formațiunea competentă teritorial a Oficiului Român pentru Imigrări, în termen de 60 de zile de la data înregistrării încetării raportului de muncă.

(10) În cazul neacordării autorizației de muncă, Oficiul Român pentru Imigrări, prin formațiunile sale teritoriale, are obligația de a comunică în scris angajatorului motivele care au stat la baza acestei decizii.

(11) Pentru eliberarea unei noi autorizații de muncă se vor depune la Oficiul Român pentru Imigrări cererea și documentele prevăzute la art. 7 și 11-13.

(12) Străinului posesor al unei autorizații de muncă obținute în condițiile art. 4 alin. (3) lit. c), după finalizarea studiilor în România, i se eliberează, la cererea angajatorului, o nouă autorizație de muncă, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) și fără achitarea taxei prevăzute la art. 20, cu condiția încheierii unui contract de muncă cu normă întreagă, în specialitatea studiilor absolvite.

(13) Refuzul eliberării autorizației de muncă poate fi contestat la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a dispus această măsură, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

(14) În situația în care angajatorul vacantează o altă funcție, pentru care este selectat un angajat propriu, este necesară obținerea unei noi autorizații de muncă, în condițiile legii.