(1) Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale preia toate drepturile și se subrogă în toate obligațiile Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice privind activitatea Agenției.
(2) Personalul Agenției beneficiază de salariile și de drepturile avute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(3) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale preia de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, pe baza protocolului de predare-preluare, numai structura de personal aferentă Agenției, prevederile bugetare pe anul 2014, execuția bugetară până la momentul predării-preluării și patrimoniul aferent activității de piscicultură, stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.