(1) Administratorii ariilor naturale protejate au obligația să evalueze costurile necesare implementării planurilor de management și să le comunice autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.

(2) Resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate de interes internațional, comunitar și național se asigură din bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor, fiind destinate pentru implementarea planurilor de management și/sau a măsurilor de conservare, precum și pentru funcționarea administrațiilor din subordine.

(3) Pentru completarea resurselor financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate, Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate sau administratorii ariilor naturale protejate instituie un sistem de tarife, ce se aprobă de autoritatea centrală pentru protecția mediului și se constituie ca venituri proprii pentru sistemul de arii naturale protejate.

(4) Tarifele prevăzute la alin. (3) se avizează de către autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin direcția responsabilă, conform prevederilor metodologiei aprobate prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.

(5) Sumele provenite din tarifele prevăzute la alin. (3) se fac venit la bugetul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, respectiv administrației ariei naturale protejate, pentru realizarea obiectivelor de conservare și funcționarea Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate.

(6) Pentru siturile «Natura 2000» autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor trebuie să transmită Comisiei Europene costurile estimate pentru aplicarea măsurilor de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar, în vederea cofinanțării.