(1) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului din 9 decembrie 1996 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CEE) nr. 348/81 al Consiliului din 20 ianuarie 1981 privind regimul comun aplicabil importurilor de produse derivate din cetacee, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.007/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind comerțul cu produse derivate din focă, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru relația cu Comisia Europeană.
(1¹) Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 511/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind măsurile de conformitate destinate utilizatorilor prevăzute în Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora în Uniune.
(1²) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și pădurilor reprezintă autoritatea administrativă desemnată pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive.
(2) Autoritățile științifice naționale desemnate pentru aplicarea prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică prin reglementarea comercializării acestora, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 348/81 privind regulile comune pentru importul produselor din balene sau din alte cetacee, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului Consiliului (CE) nr. 3.254/91 privind interzicerea utilizării capcanelor de picior, cu modificările și completările ulterioare, sunt, după caz:
a) Academia Română;
b) Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice;
c) Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării".
(3) Instrucțiunile de aplicare a reglementărilor privind protecția speciilor de floră și faună sălbatică și a altor bunuri ale patrimoniului natural se aprobă prin ordin comun al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor și al conducătorului autorității publice centrale din domeniul finanțelor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.