LexistoriaDreptul la drept.

OUG 57/2008

Azi

Text integral · 3 articole

Articolul I

Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 42, alineatul 1 va avea următorul cuprins: "Art. 42. - Au acces la locuință socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința." 2. La articolul 42, alineatul 2 se abrogă. 3. Articolul 43 va avea următorul cuprins: "Art. 43. - Locuințele sociale se repartizează de către autoritățile administrației publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită potrivit legii, următoarele categorii de persoane: persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I și II, persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii și văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, alte persoane sau familii îndreptățite."

Articolul II

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2008 , se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3¹), cu următorul cuprins: "(3¹) Prevederile alin. (3) se aplică și membrilor familiei persoanelor îndreptățite, care locuiesc și gospodăresc împreună cu acestea." 2. La articolul 1 alineatul (4), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: "a) au un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul câștigului salarial mediu net lunar pe total economie, comunicat de Institutul Național de Statistică în ultimul Buletin statistic anterior lunii în care se analizează cererea, precum și anterior lunii în care se repartizează locuința."

Articolul III

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se vor actualiza Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996 , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 22 decembrie 2000, cu modificările ulterioare. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor, Laszlo Borbely p. Ministrul internelor și reformei administrative, Marian Petrache, secretar de stat Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian București, 7 mai 2008. Nr. 57. _____________