LexistoriaDreptul la drept.

OUG 57/2021

Azi

Text integral · 5 articole

Articolul 1

(1) Pentru proiectele de investiții prevăzute la art. XX alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă plata tuturor cheltuielilor eligibile prevăzute la art. 4¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, aferente serviciilor prestate, bunurilor livrate sau lucrărilor executate, precum și plata altor cheltuieli eligibile efectuate care se încadrează în categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 4¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , cu modificările și completările ulterioare, de la data semnării contractului de finanțare și până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2020 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plata cheltuielilor prevăzute la alin. (1) , neachitate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, de la o poziție distinctă de transferuri din cadrul titlului 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație.

Articolul 2

(1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (4) , (9) și (10) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021 se autorizează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să efectueze virări de credite de angajament și de credite bugetare între capitole bugetare și între programe, peste limitele prevăzute, pe tot parcursul anului, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate, în vederea finanțării cheltuielilor prevăzute la art. 1 .

(2) În termen de 5 zile lucrătoare de la aprobarea modificărilor prevăzute la alin. (1) , Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației comunică Ministerului Finanțelor virările efectuate concomitent cu transmiterea anexelor la bugetul ministerului, modificate, însușite de ordonatorul principal de credite.

(3) Se autorizează Ministerul Finanțelor ca, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației potrivit alin. (2) , să aprobe repartizarea pe trimestre a virărilor prevăzute la alin. (1) .

Articolul 3

(1) În vederea efectuării transferului sumelor pentru plata cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (1) , de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, beneficiarii proiectelor de investiții pentru care există contracte de finanțare în derulare depun o solicitare de transfer al sumelor, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de documentele justificative prevăzute în aceasta, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Nedepunerea solicitării în termenul prevăzut la alin. (1) atrage decăderea beneficiarilor din dreptul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență.

(3) Sumele solicitate de beneficiari în termenul prevăzut la alin. (1) se transferă în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul anual al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație.

(4) În situația în care documentele justificative care însoțesc solicitarea prevăzută la alin. (1) nu sunt corecte, complete sau necesită clarificări, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației notifică beneficiarii în acest sens, în termen de 10 zile lucrătoare de la constatare, cu mențiunea că transferul sumelor solicitate se efectuează după data depunerii documentelor justificative corecte și complete și/sau a clarificărilor solicitate, după caz, în ordinea depunerii acestora, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

(5) În termen de 15 zile lucrătoare de la efectuarea transferului conform alin. (3) sau (4) , după caz, beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației justificarea utilizării sumelor primite pentru plata cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (1) , întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, însoțită de ordinul de plată, certificat pentru conformitate cu originalul, inclusiv în situația în care cheltuielile eligibile aferente lucrărilor executate/serviciilor prestate/bunurilor livrate, alte cheltuieli eligibile efectuate care se încadrează în categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 4¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , cu modificările și completările ulterioare, au fost decontate din bugetul local sau din alte surse legal constituite și pentru care solicită recuperarea sumelor de la bugetul de stat.

Articolul 4

(1) Pentru contractele de finanțare aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu se mai datorează contribuția proprie la proiect, prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sumele achitate de beneficiari până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, reprezentând contribuția proprie la proiect, nu se restituie.

(3) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va modifica contractele de finanțare aflate în derulare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și cu respectarea clauzelor contractuale, prin acte adiționale încheiate în limita creditelor de angajament aprobate.

Articolul 5

Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.