Legea nr. 227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 1 martie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. După articolul 5¹ se introduce un nou articol, articolul 5², cu următorul cuprins:Articolul 5² (1) La propunerea motivată a Laboratorului de control doping, tarifele stabilite de către acesta pentru analiza probelor de control doping și a suplimentelor nutritive, pentru eliberarea pachetului de documente și pentru păstrarea pe termen lung a probelor de control doping se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Tarifele sunt aduse la cunoștința autorităților de testare prin publicare în sistemul de management și administrare anti-doping ADAMS, conform prevederilor Standardului internațional pentru laboratoare.

2. La articolul 15, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Tarifele pentru formarea și perfecționarea ofițerilor de control doping se aprobă prin ordin al președintelui Agenției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.