(1) În termen de 30 de zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat, centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București efectuează controlul administrativ al tuturor solicitărilor și stabilesc efectivul de bovine care îndeplinește criteriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și c) și cantitatea totală de lapte care îndeplinește criteriile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) , întocmesc și transmit la APIA central situația centralizatoare cu beneficiarii și efectivele/cantitățile eligibile, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 .

(2) După centralizarea datelor din situațiile centralizatoare prevăzute la alin. (1) , APIA central calculează cuantumul pe cap de animal prin raportarea plafonului prevăzut la art. 5 alin. (4) lit. a) la efectivul total de bovine eligibile și cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului prevăzut la art. 5 alin. (4) lit. b) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

(3) În termen de 10 zile lucrătoare de la stabilirea cuantumurilor, centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București stabilesc și aprobă pentru fiecare beneficiar sumele cuvenite sub forma ajutorului de stat.

(4) Suma cuvenită pentru prezenta schemă de ajutor de stat se calculează după cum urmează:

(i) se calculează echivalentul în lei al sumei de 225.000 euro la cursul stabilit conform art. 5 alin. (5) ;

(ii) din valoarea rezultată la pct. (i) se vor scădea sumele în lei acordate prin ajutoarele prevăzute la art. 5 alin. (3) , dacă este cazul;

(iii) dacă sumele acordate prin ajutoarele prevăzute la art. 5 alin. (3) au atins deja plafonul de 225.000 euro, pentru prezenta schemă de ajutor de stat nu se va acorda plata;

(iv) dacă suma cuvenită conform cererii de ajutor de stat este mai mică decât suma rămasă în urma deducerii calculate conform art. 6 alin. (6) , suma acordată va fi suma rezultată din aplicarea cuantumurilor pentru efectivul de bovine și/sau cantitățile eligibile din cerere;

(v) dacă suma cuvenită conform cererii de ajutor de stat este mai mare decât suma rămasă în urma deducerii calculate conform art. 6 alin. (6) , valoarea ajutorului de stat prevăzut la art. 5 alin. (1) va fi plafonată la suma calculată în urma deducerii.

(5) După aprobarea pentru fiecare beneficiar a sumelor cuvenite, centrele județene/locale ale APIA, respectiv al municipiului București întocmesc și transmit la APIA central situațiile centralizatoare cu beneficiarii și sumele aprobate, al căror model este prevăzut în anexa nr. 3 .

(6) După primirea situațiilor centralizatoare prevăzute la alin. (5) , APIA central întocmește și transmite Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale situația centralizatoare a beneficiarilor și sumelor aprobate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4 .