(1) Personalul administrativ din învățământul preuniversitar aflat în activitate în anul școlar 2022-2023, precum și personalul administrativ din învățământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022-2023 beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an școlar/universitar, suportată din Programul Educație și Ocupare 2021-2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură și în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operațional.

(1¹) Prima de carieră profesională se acordă pe suport electronic potrivit procedurii de acordare prevăzute la art. 7-9 , 11 , 13 și 14 .

(1²) Prima de carieră profesională se acordă începând cu luna octombrie a fiecărui an și va putea fi utilizată până în luna octombrie a anului următor inclusiv.

(1³) Unitatea de implementare depune cererea de finanțare în cadrul apelului de proiecte prevăzut la alin. (4) .

(2) Cheltuielile privind cursurile de pregătire profesională se suportă din fonduri externe nerambursabile alocate prin Programul Educație și Ocupare și pentru următorii ani școlari/universitari, în perioada anilor școlari/universitari 2023/2024 până în anul școlar/universitar 2025-2026, în conformitate cu obiectivele Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și în limita fondurilor disponibile cu această destinație.

(3) Ministerul Educației stabilește prin act administrativ tipologia și necesarul de cursuri de pregătire profesională pentru personalul administrativ pentru fiecare an școlar/universitar pe care le comunică Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și alte categorii de cheltuieli care sunt necesare pentru a susține activitatea didactică, inclusiv kituri de pregătire profesională.

(4) Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin Autoritatea de management pentru Programul Educație și Ocupare organizează apelul de proiecte, stabilește categoriile de beneficiari eligibili, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, categoriile de cheltuieli eligibile și modalitatea de decontare a acestora, precum și alte măsuri necesare decontării acestor categorii de cheltuieli prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene și în baza actului administrativ emis în prealabil de ministrul educației.

(5) Prima de carieră profesională acordată potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență reprezintă venit neimpozabil conform prevederilor art. 62 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare.

(6) Companiei Naționale „Poșta Română“ - S.A. i se încredințează cu titlu de exclusivitate prestarea serviciilor de etichetare, colectare și distribuție a măsurii de susținere a activității didactice emise pe suport electronic, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.