(1) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc și se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari. Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, cu excepția celor reținute la sursă, altele decât cele aferente veniturilor salariale, în moneda nouă, cu valori mai mici de un leu se întregesc la un leu.

(2) Regula prevăzută la alin. (1) se aplică și fiecărei obligații de plată provenite din impozite, taxe, contribuții, precum și alte sume datorate bugetului general consolidat, stabilite și neachitate până la data de 30 iunie 2005 inclusiv.

(3) Stabilirea impozitului anual pentru veniturile realizate până la data de 1 ianuarie 2005 se face în lei vechi, pe baza declarațiilor de venit completate și depuse de contribuabilii persoane fizice. Diferențele de impozit rezultate ca urmare a operațiunilor de regularizare anuală, comunicate contribuabililor după data de 1 iulie 2005, se exprimă în lei noi.

(4) Pentru sumele reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, reținute din veniturile salariale aferente lunii iunie 2005, evidențiate în contabilitate, regula prevăzută la alin. (1) se aplică după denominare potrivit legii.

(5) Sumele referitoare la veniturile din salarii și impozitul lunar reținut, înscris în fișele fiscale pentru lunile ianuarie-iunie 2005, potrivit legii, se exprimă și se declară în lei vechi.