LexistoriaDreptul la drept.

OUG 59/2018

Azi

Text integral · 7 articole

Articolul 1

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se înființează Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România, denumită în continuare Autoritatea, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, prin reorganizarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic.

(2) Autoritatea are sediul în municipiul București.

Articolul 2

(1) Autoritatea are ca rol fundamental organizarea și dezvoltarea formării profesionale inițiale în sistem dual din România.

(2) Autoritatea realizează studii, strategii, prognoze, precum și alte lucrări strategice necesare, care să fundamenteze deciziile cu privire la organizarea și dezvoltarea formării profesionale inițiale în sistem dual și contractează, în cazuri justificate, servicii de consultanță pentru realizarea rolului său.

Articolul 3

În vederea realizării rolului fundamental prevăzut la art. 2 alin. (1) , Autoritatea îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:

a) organizarea și coordonarea formării profesionale inițiale în sistem dual din România;

b) adaptarea cerințelor formării profesionale inițiale în concordanță cu nevoia de forță de muncă calificată a operatorilor economici;

c) identificarea, anticiparea și analiza periodică a nevoilor de competențe și noi calificări cerute de piața forței de muncă;

d) reglementarea și asigurarea calității formării profesionale inițiale în sistem dual a elevilor, precum și a personalului de specialitate implicat în formarea profesională practică prin învățământul dual din cadrul unităților de învățământ și al operatorilor economici;

e) gestionarea în format electronic a bazei de date cuprinzând contractele individuale de pregătire practică în sistem dual și monitorizarea respectării de către părți a clauzelor contractuale;

f) elaborarea unui sistem de acreditare a furnizorilor publici/privați de formare profesională inițială în sistem dual, care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului;

g) elaborarea de metodologii privind certificarea profesională inițială a absolvenților din sistemul de învățământ dual, care vor fi aprobate prin ordin al președintelui Autorității;

h) dezvoltarea metodologiilor și monitorizarea indicatorilor de performanță privind inserția și retenția absolvenților proveniți din sistemul dual pe piața muncii și propunerea de măsuri remediale;

i) consilierea familiilor, a unităților de învățământ și a angajatorilor în scopul creșterii participării elevilor în formarea profesională inițială în sistem dual;

j) asigurarea promovării conceptului de formare profesională inițială în sistem dual prin Școala Profesională în Sistem Dual;

k) crearea și gestionarea bazei de date privind competențele necesare pe piața forței de muncă și publicarea periodică de studii și analize realizate de Autoritate pentru orientarea elevilor spre ocupații cerute de piața forței de muncă.

Articolul 4

(1) Conducerea Autorității este asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, în condițiile legii.

(2) Președintele conduce întreaga activitate a Autorității și reprezintă instituția în raporturile cu autoritățile publice, instituții și organizații, precum și cu persoanele fizice și juridice din țară sau din străinătate.

(3) Președintele este ordonator terțiar de credite.

(4) În exercitarea prerogativelor care îi revin, președintele emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii. Ordinele și instrucțiunile cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 5

(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Autorității se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(2) Pentru funcționarea Autorității la nivel central se va transmite în folosința acesteia un imobil din domeniul public sau privat al statului în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6 alin. (1) .

(3) Prin derogare de la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001 , cu modificările și completările ulterioare, în subordinea președintelui Autorității se organizează și funcționează cabinetul demnitarului.

(4) Numărul maxim de posturi al Autorității este de 50 de posturi, exclusiv președintele, vicepreședinții și cabinetul președintelui.

(5) Numărul maxim de posturi din cabinetul președintelui Autorității este cel prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 32/1998 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001 , cu modificările și completările ulterioare, pentru funcția de conducător de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat.

(6) Personalul Autorității este format din personal contractual, salarizat potrivit reglementărilor legale aplicabile personalului contractual din sectorul bugetar.

Articolul 6

(1) Structura organizatorică a Autorității și Regulamentul de organizare și funcționare a acesteia se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În cadrul Autorității se înființează și funcționează 8 birouri regionale în zonele de dezvoltare din România, organizate ca direcții în structura acesteia.

Articolul 7

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Educației Naționale vor supune aprobării Guvernului modificarea corespunzătoare a Hotărârii Guvernului nr. 855/1998 privind organizarea și funcționarea Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.