(1) Persoanele care solicită acordarea primei de activare prevăzute la art. 73² alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de această primă în cuantumul și condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data solicitării.

(2) Persoanele care solicită acordarea primei de activare prevăzute la art. 73² alin. (1) din Legea nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, beneficiază de această primă, în cuantumul și condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 76/2002 , cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin prezenta ordonanță de urgență, indiferent dacă încadrarea în muncă s-a realizat anterior sau ulterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.