LexistoriaDreptul la drept.

Reglementarea obligațiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici și care fac obiectul unor decizii de recuperare a unor ajutoare de stat ilegale, precum și a obligațiilor de plată pentru împrumuturile/subîmprumuturile angajate de operatorii economici care nu fac obiectul unor decizii de recuperare

Azi

OUG 60/2019 · 7 articole

Articolul 8

(1) Pentru sumele aferente acordului de împrumut contractat de Ministerul Finanțelor Publice (denumit în continuare MFP) de la instituții de credit și subîmprumutate operatorilor economici, ce fac obiectul unor decizii de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, MFP, în calitate de împrumutat, demarează procedura de rambursare anticipată a împrumutului, după aprobarea sumelor în bugetul de stat cu această destinație.

(2) Rambursarea împrumutului de către operatorii economici subîmprumutați se efectuează în termen de cinci zile lucrătoare de la data obținerii acordului finanțatorului, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinație, și cuprinde atât valoarea capitalului, cât și costurile aferente rambursării anticipate.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, sursa de plată pentru rambursarea anticipată a acestor împrumuturi este Fondul de risc și în completare suma alocată de la bugetul de stat prin bugetul MFP - Acțiuni generale cu această destinație.

(4) După comunicarea deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) aplică procedurile de executare silită împotriva debitorului subîmprumutat în baza deciziei de recuperare a ajutorului de stat ilegal. Înscrisurile transmise la Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza acordului de împrumut subsidiar, inclusiv procedura de recuperare a sumelor cuprinse în acestea, se anulează concomitent cu stingerea din evidența contabilă a MFP a datoriilor la fondul de risc, respectiv bugetul de stat, reprezentând debite rezultate din rate de capital, dobânzi, comisioane și alte costuri, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestora, calculate și datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, precum și cu stingerea obligațiilor de plată ale subîmprumutatului către MFP. Datoriile la fondul de risc rezultate în urma efectuării plății de către MFP către finanțator a ratelor de capital și dobânzilor după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă și până la data rambursării anticipate a împrumuturilor, precum și cele rezultate ca urmare a rambursării anticipate, înregistrate în evidența contabilă a MFP și pentru care nu se mai emit înscrisuri, se sting concomitent cu obligațiile de plată ale subîmprumutatului către MFP.

(5) Datoriile la fondul de risc rezultate în urma efectuării plății de către MFP către finanțator a ratelor de capital și dobânzilor până la data rambursării anticipate a împrumuturilor, precum și cele rezultate ca urmare a rambursării anticipate, înregistrate în evidența contabilă a MFP și pentru care nu se mai emit înscrisuri, se sting concomitent cu obligațiile de plată ale subîmprumutatului către MFP.

Articolul 9

(1) Sumele recuperate de ANAF în baza deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal se fac venit la bugetul de stat.

(2) În cazul stingerii unor obligații fiscale și bugetare prin operațiunile prevăzute la cap. I , recuperarea ajutorului de stat declarat ilegal se realizează cu prioritate, înainte de orice altă creanță fiscală sau bugetară.

Articolul 10

(1) Prin derogare de la articolele din actele normative de ratificare a acordurilor de împrumut prin care este reglementată sursa de plată a serviciului datoriei guvernamentale externe și de la prevederile art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008 , cu modificările și completările ulterioare, în situația în care subîmprumutatul/beneficiarul final al finanțării a contractat de la instituții financiare internaționale și alte subîmprumuturi care nu fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, acestea se rambursează anticipat doar la solicitarea expresă a finanțatorului, având ca sursă de plată fondul de risc și în completare suma alocată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni generale cu această destinație.

(2) După rambursarea anticipată către finanțator a sumelor împrumutate în conformitate cu alin. (1) , Ministerul Finanțelor Publice emite un înscris care constituie titlu de creanță prin care se individualizează obligațiile de recuperat, cu scadențele prevăzute în acordul de subîmprumut, care se transmite organului fiscal spre urmărire și recuperare, concomitent cu stingerea din evidența contabilă a Ministerului Finanțelor Publice a datoriilor la fondul de risc, respectiv bugetul de stat.

(3) MFP aduce la cunoștință subîmprumutatului emiterea titlului de creanță, iar plata obligațiilor acestuia se efectuează către organul fiscal, la termenele prevăzute în titlul de creanță. Sumele încasate se fac venit la bugetul de stat.

(4) Pentru neplata la scadență a sumelor stabilite în titlul de creanță, debitorii datorează dobânzi și penalități de întârziere conform Legii nr. 207/2015 , cu modificările și completările ulterioare, calculate și recuperate de organul fiscal.

(5) Debitele acumulate în perioada dintre trecerea în proprietatea publică a statului a unor active funcționale energetice aflate în proprietatea subîmprumutatului/ beneficiarului final și rambursarea anticipată a subîmprumutului se recuperează de MFP în baza cadrului legal existent.

Articolul 11

(1) Pentru împrumuturile contractate de la MFP din venituri din privatizare care fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, obligația de rambursare a acestor sume încetează la data comunicării deciziei de recuperare. Această sumă constituie cheltuială definitivă, iar sumele recuperate de către ANAF se fac venituri la bugetul de stat.

(2) Înscrisurile transmise spre recuperare la ANAF se anulează de la data comunicării deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal. De la aceeași dată, obligația de reîntregire a veniturilor din privatizare se stinge, iar costurile aferente împrumutului cuvenite bugetului Trezoreriei Statului se anulează.

Articolul 12

În situația în care subîmprumutatul are și împrumuturi contractate de la instituții financiare internaționale cu garanția statului rambursate integral, care nu fac obiectul deciziei de recuperare a ajutorului de stat declarat ilegal, înscrisurile aferente finanțării rambursabile garantate de stat transmise la ANAF, inclusiv procedura de recuperare a sumelor cuprinse în acestea, se anulează concomitent cu stingerea datoriilor la fondul de risc din evidența contabilă a MFP, reprezentând debite rezultate din rate de capital, dobânzi și alte costuri, inclusiv dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acestora, calculate și datorate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dată de la care încetează orice obligație de plată a subîmprumutatului către MFP.

Articolul 13

Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență se realizează cu respectarea legislației naționale și europene în domeniul ajutorului de stat.

Articolul 14

Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență se aplică și operatorilor economici aflați în procedură de insolvență, cu aplicarea legislației specifice.