(1) Contractul de finanțare încheiat între Ministerul Energiei/organismele delegate și beneficiar reprezintă angajamentul legal constitutiv de drepturi și obligații pentru finanțarea investițiilor din Fondul pentru modernizare.

(2) După primirea deciziei Comisiei Europene privind plata fondurilor din Fondul pentru modernizare, în baza contractelor de finanțare semnate, Ministerul Energiei/organismele delegate asigură fluxul finanțărilor către beneficiarii selectați, conform prevederilor din contractele de finanțare.

(3) În cazul în care fondurile plătite din Fondul pentru modernizare sunt utilizate fără respectarea condițiilor prevăzute în contractul de finanțare, beneficiarii sunt obligați să ramburseze total sau parțial, după caz, aceste fonduri la solicitarea Ministerului Energiei/organismelor delegate, caz în care toate plățile ulterioare către beneficiarii respectivi vor fi suspendate.

(4) Costurile investițiilor care sunt finanțate dintr-un alt instrument național sau al Uniunii Europene nu pot fi finanțate din Fondul pentru modernizare, pentru evitarea dublei finanțări astfel cum este definită la art. 191 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2018/1.046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.296/2013, (UE) nr. 1.301/2013, (UE) nr. 1.303/2013, (UE) nr. 1.304/2013, (UE) nr. 1.309/2013, (UE) nr. 1.316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012.

(5) În cazul în care fondurile plătite din Fondul pentru modernizare reprezintă ajutoare de stat/de minimis, recuperarea ajutoarelor ilegale sau ajutoarelor utilizate abuziv se va efectua cu respectarea prevederilor art. 33-38 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015 , cu modificările și completările ulterioare, și a normelor europene în domeniul recuperării ajutoarelor de stat.

(6) După semnarea contractului de finanțare, în condiții obiective și justificate, pentru asigurarea finanțării cheltuielilor necesare implementării proiectului, precum și pentru asigurarea cofinanțării, cu excepția sumelor prevăzute la art. 21 alin. (2) , pe întreaga perioadă de derulare a contractului de finanțare, beneficiarul poate constitui garanții în favoarea unei instituții de credit, sub forma instituirii unei ipoteci asupra activelor fixe care fac obiectul contractului de finanțare.

(7) Beneficiarul este obligat să transmită Ministerului Energiei/organismelor delegate o copie a contractului de credit și a celui de ipotecă, în termen de 10 zile lucrătoare de la semnarea acestora. În cazul imobilelor, aceasta este însoțită de raportul de evaluare a imobilului finanțat pe baza contractului de finanțare, realizat de către un evaluator independent autorizat ANEVAR.

(8) Pentru contractele de credit și contractele de ipotecă deja încheiate, în derularea contractelor de finanțare beneficiarul este obligat să transmită Ministerului Energiei/organismelor delegate o copie a contractului de credit și a celui de ipotecă până la data de 31 martie 2025.